Thursday, May 29, 2008

dilema veche si Mai 68

"Oamenii se oprea, începeau să vorbească şi întrebau: <sîntem fericiţi?>. Mai '68 nu a fost o revoluţie - cînd a început din nou să se vîndă benzină, toată lumea a plecat în week-end - a fost un catharsis." JEAN-PIERRE LE GOFF, Liberation

Despre studiul religiilor in Note berlineze
"Există totuşi o minoritate de specialişti, care au serioase rezerve faţă de indiferenţa „ştiinţifică", deghizată, igienic, în „distanţă critică". Da – spun ei – nu trebuie să fii triunghi, pentru a fi un bun geometru. Dar e musai ca un bun geometru să nu se îndoiască de existenţa triunghiului. Zoologul care se ocupă de elefanţi trebuie să admită că elefanţii există, ba chiar, eventual, să-i găsească simpatici. Altfel, cercetarea sa capătă o dimensiune fantasmatică şi maniacală."

Lucian Mindruta a inceput sa scrie superb in Dreapta care ne-a tras pe stînga
"
Dreapta a condus Bucureştiul exact atîta vreme cît am fost mai indiviualişti decît disperaţi. Acum, chiar şi cel mai înrăit dintre partizanii laissez-faire vorbeşte în termenii stîngii: planificare, taxe de intrare, centralizare a traficului, investiţii în infrastructură, finanţate cu taxe pe business. Libertatea de a cumpăra maşini şi-a atins limita. Prescurtat: Libertatea şi-a atins limita."

Despre nepasarea constructorilor in alte parti ale lumii scrie Andrei Manolescu in Natura şi politica
"
Reprezentanţii organizaţiilor umanitare internaţionale au vorbit de transformarea unei catastrofe naturale într-una creată de cauze umane. Formula a fost folosită şi în China atunci cînd s-a constatat că la cutremur s-au dărîmat prea multe şcoli construite recent, în vreme ce clădiri mai vechi au rămas întregi."

Sloganurile din Mai 68  , in După 40 de ani
"Dumnezeu e mort, Marx e mort, dar eu mă simt al naibii de bine.

Sînt marxist de tipul Groucho. "


Cititi neaparat articolul lui Cristian Ghinea, Au fost de stînga, dar s-au tratat , intr-o forma mai buna ca niciodata:
"Pur şi simplu, dintotdeauna crezuse sincer că guvernul e corupt, afacerile înseamnă exploatare şi că oamenii sînt în general buni la suflet. S-a pomenit că asculta, ca întotdeauna, posturi de radio liberale, dar era tot mai nervos şi îi venea să strige: „ia mai tăceţi dracu' din gură!". De ce? Pentru că acolo totul este în neregulă. Iar viaţa reală i se părea mai bună decît auzea"



Cititi si articolul original aici
http://www.villagevoice.com/news/0811,why-i-am-no-longer-a-brain-dead-liberal,374064,1.html/full

Nu stiam ca tendintele dictatoriale sunt atit de vechi , dar am aflat in Oastea de lut
"
Cu peste două secole înainte de Hristos, numitul Shihuangdi, suveran local din perioada Regatelor Luptătoare, izbuteşte să unifice primul imperiu chinez. Dinastia fondată de el s-a născut din cea mai drastică operaţiune de tip damnatio memoriae (alegoric repovestită de Borges): suveranul a dispus arderea tuturor cărţilor păstrate vreodată, cu excepţia tratatelor de strategie şi medicină. A masacrat nobilimea rebelă. A executat vreo 400 de savanţi, care ar fi putut conserva, cumva, memoria altor vremuri. A creat o societate strict ierarhizată. A ridicat statul la rigoarea unei forme de viaţă colectivă rafinat-austere şi nemiloase. A introdus în istorie modelul imperiului bazat pe revoluţia culturală, din care aveau să se inspire, în secolul XX, Hitler, Stalin şi Mao."

Iar despre reclamele proaste, inclusiv cea de la CEC, in Pauză publicitară
"
Bun, înţeleg ideea că CEC-ul a fost doborît la pămînt (oare de asocierea cu FNI?), că acum s-a ridicat şi că ne promite să ne arate ce poate, dar care e legătura dintre Casa de Economii şi Consemnaţiuni şi bruta aia transpirată şi cu arcada spartă?"





Post page: http://serviciipeweb.ro/iafblog/2008/05/30/dilema+Veche+Si+Mai+68.aspx

Weblog post by 'admin' on 'dilema veche si Mai 68'

Categories:dilema;proprii

Monday, May 26, 2008

top 3 cele mai proaste sloganuri vazute

Locul 3: Pune Bucurestiul pe roate

       -daca ar fi fost pe bicicleta, poate ar fi mers
       - si, dupa ce il pui, unde il duci ?

Locul 2:  Eliberati Bucurestiul

       - de catre cine ?
       - nu cumva orice eliberator este alt cuceritor ?

Locul 1 : Ceea ce ei promit eu pot sa fac

          Ups... Eu as vrea sa fac doar ceea ce promit ... si nu totdeauna reusesc.
          Domnule Marian Petrache promit ca o sa imi faceti vila cu piscina si un castel in Spania si... mai las si pe altii sa promita ca mie imi ajunge deocamdata...

Post page: http://serviciipeweb.ro/iafblog/2008/05/27/top+3+Cele+Mai+Proaste+Sloganuri+Vazute.aspx

Weblog post by 'admin' on 'top 3 cele mai proaste sloganuri vazute'

Categories:proprii

Friday, May 23, 2008

traducere romana engleza

Una din problemele principale la scrierea emailurilor : traducerea din cuvintul romanesc in engleza...

Aflind ca Google stie acum sa traduca in Romana m-am hotarit sa il incerc - alaturi de alte traducatoare automate.

Fraza de tradus era simpla , prima lege a lui Murphy : Zambeste! Maine va fi mai rau!
Am gasit doar 1 site care mai face traduceri online de texte...

Iata rezultatele:

Google : Zambeste! Tomorrow will be worse!
                  
                        Comentariu  : nu are habar de conjugare, in schimb propozitia e corecta

Etranslator : He smiles! Tomorrow he shall be worse!
                  

                         Comentariu : Aproximativ corect, dar adaugarea subiectului este din topor...Iar propozitia devine incorecta



Dezamgit de rezultat, am incercat si dictionarele .
Din dictionare am incercat sa traduc "Zambeste", stiut fiind ca ceea ce cauti este de obicei timpul exact...

Iata rezultatele


  1. w1 : Cautarea nu generat nici un rezultat.

  2. Dictionar Roman Englez :Cuvântul Zambeste nu a fost găsit.

  3. ro-en : Nu a fost găsit niciun rezultat. În primul rând, verifică dacă ai scris corect.

  4. cautaindictionar : (imi spune care e cuvintul cautat si ma sfatuieste :Daca nu gasiti cuvantul cautat, lasati mesaj aici;

  5. dictionar-roman  : Nu a fost gasit nici un cuvint

  6. dictionaru  : Nu s-a gasit nici un rezultat!

  7. dictionar.rol.ro : zambeste :   nu exista

                   
             Comentariu : cel mai mic numar de reclame dintre toate paginile de dictionar

  8. dictionar  :
  9. Cautarea nu generat nici un rezultat

  10. engleza-online : Cuvintele vecine:  < zambaret     zambet >
                       Comentariu : super !

  11. dictionarultau  : Cuvantul nu exista in baza de date

Si aici am considerat cautarea incheiata, deoarece:   
  1. Sunt primele 10 dictionare la cautarea pe Google la dictionar  roman englez
  2.  m-am plictisit ...

Concluziile ?

    Merita incercat Google , apoi poti cauta cuvinte asemanatoare cu  engleza-online  pentru ceea ce nu a reusit Google ... si, daca nici asa nu merge, cu oricare din celelalte...

Voi ce folositi ?

Post page: http://serviciipeweb.ro/iafblog/2008/05/24/traducere+Romana+Engleza.aspx

Weblog post by 'admin' on 'traducere romana engleza'

Categories:proprii;dictionar;translator

Monday, May 19, 2008

dilema veche si O ANUMITĂ PARTE (TABLOIDĂ) A PRESEI

Ce este tabloidul ? Iata definitia succinta din Dilema:
Un ziar făcut de oameni care nu ştiu să scrie pentru oameni care nu ştiu să citească. LÉON ARÉGA

Tot articolul lui Andrei Plesu, despre Interesul propriu şi interesul public
merita citit ...

Despre amenintarea cu Foamea un articol succint

Andrei Manolescu reitereaza Rusoaica de Gib Mihaescu  dar intr-o perspectiva copilareasca

a.l.s este delicios in argumentul pentru tema Ia-ţi o viaţă!
"
Cînd vezi, mai nou, cîte astfel de „efracţii sexuale" au făcut prima pagină a ziarelor nu neapărat tabloide (diverse celebrităţi prinse cu chiloţii în vine în diferite poziţii & diverse situaţii), nu poţi să nu ajungi la concluzia că Sexul nu doar că vinde (cum se spune la rece), dar că vinde pentru că este subiectul cel mai apetisant. Toată lumea are parte de sex (cel puţin, să sperăm...), dar se pare că sexul altora este mai atrăgător."

Catalin Tolontan  scrie super despre Cişmigiu, tabloid de neuitat

Nu pot crede ca s-au ars carti de Thomas Mann, E.M. Remarque, Brecht s.a. - dar se pare ca asa e...Cum creşte iarba peste istorie




Post page: http://serviciipeweb.ro/iafblog/2008/05/19/dilema+Veche+Si+O+ANUMIT%c4%82+PARTE+TABLOID%c4%82+A+PRESEI.aspx

Weblog post by 'admin' on 'dilema veche si O ANUMITĂ PARTE (TABLOIDĂ) A PRESEI'

Categories:dilema;proprii

Tuesday, May 13, 2008

dilema veche si CUM CITEAM ÎN COMUNISM

Mi-a placut Întoarcerea românilor si optimismul ei moderat
"Cei care au locuit o perioadă în străinătate vin cu o altă imagine despre raportul dintre cetăţeni şi administraţie, despre modul în care trebuie să funcţioneze primăriile, prefecturile, ministerele etc., au constatat că, de cele mai multe ori, în Europa occidentală oamenii sînt politicoşi (chiar dacă e o „politeţe de faţadă", după cum se plîng unii, e preferabilă mitocăniei sincere pe care avem ocazia să o întîlnim la tot pasul în marile oraşe din România). Cei întorşi ar putea fi mai buni cetăţeni decît atunci cînd au plecat, arătînd astfel că societatea românească se europenizează mai repede decît elitele care o conduc."

A fost valabil si pentru mine...

Nu am fost de acord cu Sever VOINESCU  in Spiritul conservator în secolul XXI
"Puterea, astăzi, nu mai constă în numărul de F16 pe care o ţară le deţine şi nici măcar în faptul dacă deţine sau nu arma atomică."

Serios ? Dar invazia in Irak de ce a fost cauzata, cel putin dpdv oficial ?Nu cumva de detinerea armei atomice?
Dar in razboaiele curente - Rusia cu Cecenia, Afghanistanul , Serbia - ce a contat ? Nu cumva tot forta bruta ?
Transnistria cum s-ar fi creeat daca nu ar fi existat armata rusa ?
De acord ca nu conteaza in final numarul de F16 - dar la inceput da. Iar diplomatia de dupa tine seama de situatia curenta , nu de ceea ce a fost inainte de utilizarea fortei (vezi Transnistria )


Vintilă MIHĂILESCU spune exact despre cum citea(m) in comunism Cititorul cult
"Deviza implicită pe care o împărtăşeam, probabil, cu toţi ceilalţi cititori obişnuiţi era o parafrază de genul: sînt intelectual, nimic din ceea ce este cultură nu-mi poate fi străin!"


Post page: http://serviciipeweb.ro/iafblog/2008/05/14/dilema+Veche+Si+CUM+CITEAM+%c3%8eN+COMUNISM.aspx

Weblog post by 'admin' on 'dilema veche si CUM CITEAM ÎN COMUNISM'

Categories:dilema;proprii

Wednesday, May 07, 2008

dilema veche si VIAŢA ONLINE

Cred ca este prima oara cind nu sunt de acord cu Andrei Plesu.
In  Educaţia religioasă  spune ca
"Îmi e totuşi imposibil să înţeleg pe ce se bizuie alergia unora la ideea însăşi a unei educaţii religioase cuviincioase. Bine condusă, ea nu poate decît să consolideze educaţia pură şi simplă, să-i dea anvergură şi temei. Ce e rău şi urît în marile texte sacre ale lumii?"

Oh- nu e vorba de asta -ci e vorba ca se face la scoala. De ce nu se face la Biserica? Dupa mine Biserica ar trebui sa faca aceste cursuri ...

Din pacate, nu am citit manualele ... Dar daca intr-adevar fac un curs de istorie a religiilor - este OK sa se faca la scoala. Daca este insa un manual de convertire  la crestinism - sa se faca la Biserica...

Va invit sa cititi despre salariile primilor ministri in articolul lui Luca Niculescu , Cifrele Europei

Despre problemele imigratiei scrie la obiect Magdalena BOIANGIU in Şerifi, primari, miniştri

"Discuţia despre imigraţie nu lipseşte din nici o campanie electorală: ţările bogate vor să se apere de năvala săracilor lumii, ţările sărace vor să oprească invazia celor şi mai săraci, fugind din calea foametei şi a masacrelor. Nu globalizarea a creat această realitate, ea a făcut-o doar mai vizibilă"

Sever VOINESCU este nefericit in Irealitatea TV
"Mi se pare îngrozitor că, undeva într-un studio, cineva, anonim pentru mine şi complet ignorant faţă de nevoile mele, decide ce văd şi ce nu. Argumentul multiplicităţii canalelor şi al libertăţii mele capricioase de a zapa nu se poate susţine, din moment ce toate televiziunile sînt la fel. Emit acelaşi lucru, lucrează la fel, gîndesc la fel."

Din pacate , domnule Voinescu, argumentul se sustine : Nu aveti doar televiziuni din RO. Iar faptul ca la TVR Cultural nu au ajuns domnii Plesu si Liiceanu - ci doar la Realitatea - este un argument in favoarea Realitatii TV  si nu impotriva ei.
Pe de alta parte, sunt de acord cu dumneavoastra ca intreruperea a fost nepotrivita. Dar ma intreb : nu cumva la 90% din romani li s-ar parea OK ? Si nu cumva noi formam doar 10% ?

In acest context vine si remarca din articolul lui  Cezar PAUL-BĂDESCU , Televiziunea ne dă ceea ce sîntem
"Cînd te uiţi la cele mai multe emisiuni de la televizor, ai impresia că programele respective sînt făcute pentru retardaţi. De fapt, nu este numai o impresie: ele chiar sînt făcute pentru retardaţi."
si la sfirsit, intr-un cerc complet :
"Televiziunea ne dă ceea ce merităm, ceea ce noi înşine cerem. Ea nu e altceva decît o oglindă în care se reflectă propriile noastre chipuri. "

Am zimbit la necrologul din cu ochii-n 3,14  despre moartea catelului KUKI ...
La mine la bloc exista in avizier-ul in care se pune intretinerea poza unui catel care a murit anul trecut -si cu 5 rinduri care se termina cu "nu te vom uita niciodata" ...





Post page: http://serviciipeweb.ro/iafblog/2008/05/07/dilema+Veche+Si+VIA%c5%a2A+ONLINE.aspx

Weblog post by 'admin' on 'dilema veche si VIAŢA ONLINE'

Categories:dilema;proprii

Monday, May 05, 2008

Turism si email

Ca omul obisnuit cu "legarea" zilelor libere cu sarbatorile legate(1 mai +paste) ,mi-am luat concediu in perioada  28 aprilie - 4 mai.
Am incercat sa consult ofertele de turism - dar erau prea multe site-uri, prea multe cautari de facut.

Asa incit am decis sa scriu emailuri ...In total 20 de emailuri in care ceream o oferta pentru 4 persoane in perioada mentionata la o pensiune/hotel care sa fie la o distanta de 4-6 ore de mers cu masina de Bucuresti, sa aiba loc de joaca pentru copii si/sau activitati adiacente...

Acum as vrea sa ghiciti  : din 20 de agentii - cite au raspuns ?












...........Citeste mai jos................















Deci din 20 :


  • O singura agentie, jinfotours  mi-a raspuns rapid si la obiect , ( din pacate nu aveau decit de la data de 1 Mai)

  • Marshal Turism a avut un autoresponder in care imi confirma cererea, dupa care mi-a trimis un email in care continutul principal era : Va rugam sa ne contactati la adresa de email <nume> la marshal punct ro ...  Tare de tot - nu puteau sa isi trimita ei email ?  M-am conformat , am trimis email la adresa si am primit, in sfirsit, o oferta, dar care nu prea cadra cu ceea ce cerusem eu ...

  • Restul e tacere , dupa cum zicea Hamlet ...
Mi-am cautat si am dat de ceva multumitor la Cheia...

Concluzii ?
  1. Nu trimiteti emailuri la agentii de turism sa va dea oferte - nu folosesc la nimic...
  2. Cautati singuri ofertele pe net - e mult mai rapid ...
   

Post page: http://serviciipeweb.ro/iafblog/2008/05/05/Turism+Si+Email.aspx

Weblog post by 'admin' on 'Turism si email'

Categories:proprii

Sunday, May 04, 2008

dilema veche si TRĂIM ÎNTR-O SOCIETATE VIOLENTĂ?

Dupa parerea mea, raspunsul este un DA hotarit - chiar daca violenta s-a mutat de la nivelul fizic la cel verbal managerial.
Experienta proprie ?

Un manager (M) vine si spune "Am nevoie de o aplicatia care sa ... In cite zile poti sa o faci cu 2 oameni ? "

Ii spun : Evaluez aplicatia, vedem exact ce vrei, facem iteratii apoi....  si iti dau un termne...

M : A, nu, aplicatia este simpla .... Nu face decit listare / editare / stergere...si iti cer sa estimezi acum! Nu avem timp de analize...

EU : Ok - o saptamina minim - cu o marja de 1 zi ...Dar o sa te tin informat la progresele aplicatiei...

M: Nu , e prea mult ... Am gasit oameni care imi fac aceeasi aplicatie in PHP intr-o zi ... Tu de ce nu poti ?

EU : Super! Sa o faca acei oameni ... Noi mai avem si alte proiecte importante...

Concluzia ?
S-a intors intr-o zi inapoi, si nu am inceput proiectul pina nu am facut analiza. A durat 1 luna ...

Dar nu am uitat nici acum socul mental prin care am trecut cind mi-a spus ca altii pot face mai repede ...Ma vedeam deja un old boy care nu mai face fata ...

Revenind la Dilema veche :

În lume există doar două forţe, sabia şi spiritul. Pe termen lung, sabia e întotdeauna cucerită de spirit." NAPOLEON BONAPARTE

Am ris la citatul din Fellini despre intelectualii care gasesc mereu sensuri ascunse:

"Dacă spun că în filmul meu este un rinocer fiindcă specialiştii în domeniul mării m-au asigurat că în 1914 toate pacheboturile erau obligate să transporte cîte unul în cală, prietenii din presă îşi vor spune, pe drept cuvînt, că încerc fără prea mare succes s-o fac pe glumeţul; dacă spun, în schimb, că în burta navei, adică în fundul ei s-a cuibărit das Es, adică partea noastră de inconştient, de animal, care trăind în afara timpului şi spaţiului ne susţine totuşi existenţa, obligîndu-ne să coabităm necesar şi providenţial cu ea, remarc că unii sînt mai mulţumiţi cu un răspuns de acest gen; dar eu mă simt cam ridicol..."

No comment...

Luca Niculescu vorbeste despre politica externa a Europei :
Ca urmare, celebra frază ironică a lui Henry Kissinger din 1970: „Dacă vreau să vorbesc cu Europa, ce număr trebuie să formez?" – este încă de actualitate. Aproape 40 de ani mai tîrziu, Politica Externă Europeană nu are încă un număr de telefon.

Va amintiti des 100% ? O analiza buna de la Cezar PAUL-BĂDESCU  in Mărire şi decădere

Iar Peter Singer afirma ca Există progres moral

"Cuvintele au consecinţe, iar ceea ce o generaţie spune, dar nu crede cu adevărat ar putea fi crezut de următoarea generaţie şi e foarte posibil ca ea să acţioneze în acest spirit. Acceptarea publică a anumitor idei este ea în sine un semn de evoluţie, dar ceea ce contează într-adevăr este că afirmarea acestor idei furnizeză impulsul ce poate fi folosit pentru un progres concret. Din acest motiv, consider că putem să salutăm rezultatele acestor sondaje ca fiind pozitive şi să încercăm să acoperim distanţa care există încă între retorică şi realitate."


Post page: http://serviciipeweb.ro/iafblog/2008/05/04/dilema+Veche+Si+TR%c4%82IM+%c3%8eNTRO+SOCIETATE+VIOLENT%c4%82.aspx

Weblog post by 'admin' on 'dilema veche si TRĂIM ÎNTR-O SOCIETATE VIOLENTĂ?'

Categories:dilema;proprii