Wednesday, October 17, 2007

dilema veche si CREDINŢĂ ŞI IPOCRIZIE

Motto:
"Nu pot crede că Dumnezeu, care ne-a înzestrat cu simţ. raţiune şi intelect, a făcut asta cu scopul ca noi să uităm sa le folosim" - GALILEO GALILEI

Andrei Codrescu despre Hotie

Mădălina ŞCHIOPU  in Evlavie şi păruială  este un pic cam dura:

"Acesta este un fel de a spune, pe şleau, că Biserica nu se ocupă cu cei şapte ani de-acasă şi cu răspîndirea politeţii; acest aspect nu se numără printre sarcinile ei. Misiunea sa este să formeze oameni evlavioşi şi candidaţi la viaţa veşnică. Deşi este de apreciat sinceritatea unei asemenea mărturisiri, rămîne nedumerirea de ce Biserica este amintită printre instituţiile care ar trebui să se ocupe de buna-creştere a copiilor, alături de familie şi şcoală. Şi, cu tot respectul cuvenit, să-ţi pui problema dacă n-ar fi necesare în şcoală – fie şi numai la nivel opţional – mai degrabă ore care să te înveţe cum să te comporţi printre oameni, decît cele de catehizare. Cine vrea să trăiască într-o societate în care credinţa este obligatorie, iar civilitatea – un moft în care cred doar cîrcotaşii?"

Dar are si perfecta dreptate:

"De menţionat că se face o singură excepţie de la regula participării la liturghie în picioare: atunci cînd sînt oaspeţi de seamă, ceea ce la noi înseamnă politicieni, oameni de afaceri sau vedete de televiziune. Pentru ei se amenajează rînduri de scaune în faţă, de unde privesc, ca de pe o scenă, lumea care se înghesuie, adesea pelerini veniţi de la sute de kilometri. Ca şi cînd acestora din urmă li s-ar arunca în faţă crudul adevăr: avem nevoie mai mult de puterea şi de banii lor, decît de credinţa voastră, amărîţilor. Altminteri, sau creezi condiţii să se aşeze toţi, ca în bisericile apusene, sau le ceri oaspeţilor de vază să înţeleagă că în faţa divinităţii nu există credincioşi first şi second class. Este un aspect care ţine tot de bun-simţ, iar tonul sfidării lui, după cum se vede, e dat de sus."



Ruxandra TUDOR Leu cu leu, totul pentru Dumnezeu
"Sincer însă, în asemenea situaţii, cine mai stă să numere? Sau să mai ceară chitanţă? Sau să se certe cu părintele că suma trecută pe chitanţă este un sfert din cea reală?"

Nu stiu cum o fi la ortodocsi - insa la catolici primesti chitanta pe toata suma, imediat ce ai platit-o. Nu vreau sa spun decit ca e un act firesc.

Cristian GHINEA revine cu un articol in verva despre incalzirea globala Cum mi-am amînat sfîrşitul lumii

Nu prea am inteles ce vrea Robert TURCESCU in articolul Domnii Ţiriac
Poate ma lamureste si pe mine cineva?

Post page: http://serviciipeweb.ro/iafblog/2007/10/17/dilema+Veche+Si+CREDIN%c5%a2%c4%82+%c5%9eI+IPOCRIZIE.aspx

Weblog post by 'admin' on 'dilema veche si CREDINŢĂ ŞI IPOCRIZIE'

Categories:dilema;proprii

No comments: